Legenda Violetei

 In Din dragoste pentru flori

 

Legenda Violetei

 

Cândva, într-o dimineață de primăvară, Marele Pictor ṣi-a luat ṣevaletul, pensula, apoi i-a chemat la sine pe cei trei înțelepți ai culorilor: Roṣu, Galben ṣi Albastru, dând de veste că urmează să picteze în ziua aceea o imagine dintr-un vis tare drag lui, ceva unic ṣi special. Se gandise de mult la lumea asta din visul lui, avea să o creeze în culori calde, primitoare, un colt de Rai de altfel, unde să meargă cu gândul ori de câte ori avea nevoie de relaxare, pace ṣi reverie.

Privind după cei trei înțelepți, Pictorul fu uimit să vadă că doar seninul Albastru ajunsese, punctual ca de obicei, nici urmă însă de Roṣu si Galben.

–          Cu siguranță, spuse calm Albastrul, vioiul meu frate Roṣu zboară iar prin cine ṣtie ce lumi, agitat ṣi ocupat ca de obicei. Niciodată nu-l gaseṣti acasă, mereu e în miṣcare. Iar Galbenul e plecat de dimineață să ducă un mănunchi de lumină ṣi caldură noului soare pictat de domnia ta de curând. Propun să-l chemăm pe vărul meu proaspătul Verde, era mai înainte pe deal la taifas cu Primavara.

–          Atunci, voi picta lumea acestui vis în albastru ṣi verde. Să începem dară!

Iar pentru că lucrarea sa urma să fie o lume a adevărului, păcii ṣi meditației Pictorul a început a picta cu albastru cerul, oceanele, mările, chiar ṣi cateva picături de ploaie. Cristalul, diamantul ṣi gheața tot în tonuri de albastru fură colorate.

Apoi Verdele, a adus pe pânză energia renaṣterii infinite, speanța ṣi prospețimea, lăsand în urma pensulei câmpurile pline cu verdeață, a încărcat crengile cu muguri fragezi, a înfrunzit pomii, îmbracându-i în mantie regească ṣi a trezit sclipirea unică a smaraldului. Verdele a suflat apoi aer de primăvară peste toată pictura, aducând echilibru ṣi alungând astfel orice neliniṣte care ar fi putut exista întamplător prin acel peisaj.

Si cum pânza era gata, Pictorul îṣi admiră visul transpus aievea: da, totul era asa cum îṣi imaginase, lumea aceea de basm putea acum primi în ea Viața, aṣa că suflă divin peste creația sa ṣi o dădu în grija Timpului, care, bun organizator cum era, avea să stabilească meticulos portativul notelor muzicale după care această lume va învăța să danseze prin univers.

În timp ce Pictorul ṣi cele două înțelepte culori sărbătoreau ṣi îṣi priveau cu drag opera, apăru deodată în goana mare culoarea Roṣie, care în stilul său vulcanic se împiedică de pensula creatorului ṣi cat pe-aci să cadă cat era de mare dacă nu-l prindea Albastrul. Desi calm, cerul gândurilor sale azurii, se tulburară o clipă ṣi dădu să-l mustre pe neastâmparatul Roṣu, însă se liniṣti imediat, îl ṣtia prea bine pe vulcanicul său frate, chiar dacă putea stârni oricând ceva neprevăzut, în esența sa avea o inimă plină de iubire.

Se spune că orice facem, creează în univers o formă de energie…

Drumul micii forme în eter are întotdeauna culoarea intenției cu care pictăm acțiunile noastre.

Aceeaṣi lege universală s-a aplicat si în cazul micului nostru incident – în timp ce roṣeața  copilărească din obrajii Roṣului atinse esența senină a Albastrului, aparu cu timiditate o mică sferă de o culoare… pe care nimeni nu ṣtia cum să o numească. Tot ce se cunoṣtea despre ea era că poartă în sine energie albastră ṣi roṣie în proporții egale. Hmmmm, cu aṣa ceva nu se mai întalniseră pană acum!

Micul gând îṣi plecă privirea ṣi se ascunse tocmai în varful pensulei Marelui Pictor, cu siguranță El va ṣti să îi dea un sens divin ṣi astfel se va descoperi pe sine, înțelegând rolul sau în univers.

–          Copil drag, te vei numi Violet ṣi vei fi simbolul evolutiei. Tu  vei menține echilibrul între simțuri ṣi spirit, vei fi culoarea transformării ṣi a cumpătării, iar pentru cei care vor dori să aducă infinitul în lumi material, tu le vei fi inspirație.

Ametistul din privirea Violetului sclipi plin de recunoṣtință,  apoi se înclină înțelept ṣi mistic spre întreaga adunare ṣi fugi să mediteze la ceea ce avea de făcut.

Iar pentru că tabloul proaspăt creat, trebuia să poarte cumva amintirea naṣterii Violetului, Pictorul adăugă în primăvara lucrării sale, o mică pată de culoare, discret ascunsă în verdele frunzelor din pădure.

–          Numele tău gingaṣă floare, va fi Violeta ṣi vei fi un vestitor al Primăverii!

Ṣi aṣa a fost…

Nota legendei spune că…, dacă vă întalniți din întâmplare cu violetele prin grădini sau păduri, să nu le luați de acolo, pentru că ele, asa timide ṣi neumblate prin lume cum sunt, n-ar ṣti să găsească singure drumul înapoi spre casă. Iar la primăvara următoare, când gândul Marelui Pictor va poposi prin lumea sa dragă, ele nu vor fi acolo să îl întâmpine, în modul lor delicat ṣi violet.

Fruntea lor plecată, a ramas prin timp, simbolul recunoṣtinței ṣi al respectului față de Creatorul Vieții.

 

 


Leave a Comment

Contacteaza-ne!

Nu suntem online momentan, ne puteți lăsa un mesaj si vom răspunde în cel mai scurt timp.